În trecere pe la Vulcanii Noroioși

Scris de | România, Ture cu Mașina

În vizită la Pâclele Mari și Pâclele Mici din Munții Buzăului

A doua zi dupa excursia de la Babele de la Ulmet, pe drumul de intoarcere acasă, ne-am hotarât sa dam o tură și până la Vulcanii Noroioși.

Știam, înca din copilarie, de acest obiectiv dar sincer, niciodata nu am considerat oportun sa fac drumul până aici doar pentru a vizita acest loc.

Acum însă, fiind foarte aproape, am zis totuși sa trecem, fie și pentru a nu putea spune că nu am ajuns niciodata la singurii „vulcani” din România.

Traseul pe care am ajuns, se desparte din Drumul National 10, ce uneste Buzăul de Brașov, pe raza localitații Sătuc. De aici, urmand Drumul Județean 102F,  si apoi Drumul Judetean 220A din localitatea Policiori, se parcurg aproximativ 15Km pana la Pâclele Mari, așa cum sunt denumiți Vulcanii Noroioși de localnici. Durata de mers cu masina este de aproximativ 25 minute.

Drumul serpuieste printre dealuri,  fiind din păcate nepermis de putin ingrijit pentru un obiectiv atat de popularizat  cum este situl Vulcanilor Noroioși.

Pe alocuri, asfaltul este complet distrus, fiind completat cu un terasament de piatră și nisip. Pe ultima portiune, șoseaua este atat de vălurită și lasata in paragina, incat trebuie sa conduci cu mare bagare de seama pentru a nu atinge denivelarile cu podeaua masinii (aviz celor care calca prea tare pedala de acceleratie!).

Pe scurt, o nota foarte mica acordata autoritatilor locale, care ar fi putut reabilita de mult acest drum atat de circulat de turisti din toate colturile lumii.

Ajunsi la Vulcanii Noroiosi am tras in parcarea gratuita (atentie, prima parcare pe stanga cum intri in locatie este privata) si am cautat intrarea in locatie.

M-a frapat atmosfera de bâlci care caracterizeaza acest sit. Multă lume aflata în tranzit, probabil grabită ca și noi sa „bifeze” vizita la acest obiectiv, afișele cu nelipsitii „cârnați de Pleșcoi” de pe toate gardurile și pereții, in fine toate acele atribute care nu te imbie sa revii, atunci cand te gândești la o locatie vizitată.

La poarta de intrare ședea un individ urâcios și ciufut, care incasa taxa și îți raspundea monosilabic la intrebari. De parca rostul lui nu era sa iti raspunda la intrebari legate de locatia pentru care incasa o taxă.

In fine, am achitat taxa, ce-i drept modica, de numai 4 Lei, si ne-am vazut intrați în situl Vulcanilor Noroioși.

Nici aici însă nu am găsit nimic care să te ducă cu gândul la turismul modern pentru astfel de sit-uri.

Cu exceptia unei pancarde cu flora locala, aflate la poarta, in tot situl nu gasesti nici un punct de informare, nici un indicator si nici o bancă pe care sa te așezi să admiri peisajul. Păcat! Mai ales că aici vin și persoane care nu sunt neaparat obișnuite cu mersul pe munte.

Să nu explici tu măcar cum s-au format vulcanii și care este istoria geologică a locului! Fie și pentru excursiile organizate pentru elevii de școală generală!

Legat însă de frumusețile naturii, lucrurile stau puțin diferit. Bolboroseala pământului, care genereaza bălțile cu noroi argintiu, este într-adevăr o curiozitate care merita văzută.

Iata o filmare de la fața locului pentru a vă putea lamuri.

Pe lângă balta principala de namol (hmmm cu greu i-ai putea spune vulcan), există și câteva răsuflatori mici, nu mai mari de 20-30 cm diametru ce bolborosesc la rândul lor.

Peisajul generat de scurgerile de namol este unul selenar, fiind ales pentru turnarea multor pelicule cu aceasta tema de-a lungul anilor, dupa cum spun localnicii.

O tură pe platoul Pâclelor iți dezvăluie în toată splendoarea, rezultatul forțelor ascunse în măruntaiele pământului de sub picioarele noastre.

Ce este mai interesant (citit din pacate pe alte blog-uri) este faptul ca relieful este în permanentă și continuă schimbare, de la o vizită la alta, configurația putând fi foarte diferită.

Ne-a placut plimbarea pe platou și dupa ce am făcut câteva poze, am părăsit, cam ca toti ceilalți vizitatori locul, având impresii amestecate. Pe de o parte respectul fata de puterea naturii si pe de alta parte, parerea proasta despre cei ce administreaza acest sit de importanta națională.

Concluzii și recomandari

Drumul pana la Vulcanii Noroioși este unul usor, fara prea mari probleme legate de orientare.

Aveti mare grija insa și conduceți cu viteza redusa pe drumul judetean 102F/220A deoarece în orice moment puteți nimeri intr-o groapă sau denivelare a asfaltului nereparat!

Nu este un drum pe care sa va grabiți! Mult mai bine ar fi sa admirati peisajul conducând cu viteză redusă, ca sa aveti timp sa ocoliți gropile sau să traversați în siguranță porțiunile cu macadam.

Plecați la drum, fără mari așteptări în privința dotărilor, pentru a nu fi dezamăgiți! Admirați frumusețea naturii, care chiar merită drumul până la Vulcanii Noroioși!

Daca ți-a plăcut, partajează articolul cu prietenii tăi!

Ultima modificare: 2 septembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *