Andaluzia – El Caminito del Rey

Scris de | Spania, Ture pe Munte

Cel mai spectaculos defileu amenajat din Europa. Merită văzut!

Caminito del Rey – Descriere traseu (2)

Secțiunea a III-a, prin defileul Gaitanejo este, dupa opinia mea, cea mai spectaculoasă.

Înălțimea la care este montată pasarela este mai mare, iar peretele muntos aproape vertical.

În unele porțiuni pasarela prezintă șicane și cotituri dupa cum urmărește peretele de care este suspendată.

Este o priveliște absolut formidabilă, amplificată de înalțimea amețitoare de peste 100 de metri la care stai suspendat.

La ieșirea din defileul Gaitanejo, se traversează de pe versantul stâng pe cel drept.

Traversarea este făcută pe o punte suspendată pe cabluri, la 105 metri înălțime deasupra defileului Los Gaitanes.

Datorită distanței relativ reduse dintre cei doi versanți, curenții de aer sunt foarte puternici, iar pe puntea suspendată se simt foarte tare.

Noi am prins o zi senină, cu vânt slab, dar nu vreau să mă gândesc cum este pe puntea aceea când se strică vremea!

Probabil pentru a rezista mai bine la vânt, puntea este placată cu grilaje prin care se vede hăul de sub picioarele tale.

După traversare, se coboară câteva trepte, pasarela urmărește aproape orizontal peretele muntelui, apoi urcă puțin și trece peste calea ferata, pentru a coborâ apoi pe „pamânt tare”.

Cea de-a IV-a secțiune este de fapt un drum de șantier, care pornește de la ieșirea din defileu și se oprește în satul El Chorro.

Nu este nimic deosebit de spus despre această porțiune, cu exceptia faptului ca este un drum monoton și extrem de expus la soare. Prin urmare, am rasuflat ușurați când am ajuns în El Chorro și ne-am putut așeza la umbră.

Din El Chorro, există autobuze regulate (cam la 45 de minute) care fac legatura pe șosea cu punctul de intrare pe traseu dinspre Ardales. Acestea te aduc practic înapoi la punctul de plecare.

Iată și filmarea celei de-a doua părți din acest splendid traseu:

Daca ți-a plăcut, partajează articolul cu prietenii tăi!

Înapoi Înainte

Ultima modificare: 18 septembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *